Intretinere

Intretinerea structurilor metalice se face respectand programul de urmarire a comportarii in timp, dat de proiectant prin proiectul tehnic. Pentru o mentinere in timp a structurii metalice din punct de vedere a exploatarii cat si a sigurantei acestea trebuie verificate periodic sau ori de cate ori este nevoie. In procesul de verificare a structurii metalice vom descrie cateva obiective generale care trebuie urmarite in timpul verificarilor:

  1. Se va verifica starea generala a constructiei.
  2. Se vor face verificari la elementele  de rezistenta in urma solicitarilor exceptionale de genul cutremure, explozii, sau alte dezastre naturale.

In cadrul obiectivelor generale enumerate mai sus se va urmari cu atentie deosebita aparitia eventualelor anomalii:

– inclinarea elementelor structurale, se va stabili eventual evolutia acestor inclinari si se vor mentiona conditiile de producere (socuri, cutremur, etc.); aceste inclinari vor fi corelate cu posibile tasari ale fundatiilor cladirii;

– aparitia de semne de corodare a armaturilor din elementele de beton armat (pete de rugina, „desenarea” de armaturi, exfolieri sau expulzari ale betonului de acoperire), in special in zonele de amplasare a diblurilor de fixare a structurii in elevatie;

– aparitia de sageti exagerate, pe verticala sau orizontala, ca urmare a unei exploatari obisnuite sau a unor solicitari climatice sau tehnologice curente.

Intretinerea cladirii este esentiala pentru a avea o structura metalica de calitate si durabila in timp si totodata sa fie productiva. Deoarece orice intrerupere de activitate poate insemna pierderi de productivitate, pana la pierderea lucrarilor contractate datorita intarzierilor de productie.

In cazul in care apar unele defete acestea vor fi aduse la cunostinta personalului responsabil si de specialitate din partea clientului. Dupa care se vor lua masurile necesare de remediere a problemelor aparute, iar daca proiectantul considera necesara executarea uneor lucrari de inverventii, acestea se vor face numai pe baza de proiect, in conditiile L10/1995.